Dupa experienta Aftershock, fara nici macar o ora de somn la bord, ne-am urcat intr-un autocar si pe la ora 6.30 am plecat din Bucuresti cu directia Sibiu, unde ne astepta prima editie dintr-un festival nou nout, Rokin’ Transilvania. Festivalul a fost organizat de Casa de Cultura a municipiului Sibiu cu promisiuna aparitiei trupelor Testament, Kreator, Doro si Hellowen plus asigurarea ca sunetul va fi oferit de o echipa profesionista din Germania.
Ajunsi in Sibiu pe la 11.45 ne-am rezolvat problemele urgente: am luat bilete de intoarcere cu trenul, si am facut rost de o harta a Sibiului dupa care am purces sepre a cauta un loc de cazare, cu avertizarea ca situatia nu era prea roz, majoritatea locurilor fiind ocupate.
Ce ne-a speriat, in sensul bun al cuvantului, a fost curatenia si linistea orasului, termnenul de comparatie fiind Bucurestii. Nu are nimic din tensiuna care te apasa in capitala, nu mai mergi cu capul aplecat, si privind inainte si in jur observi frumusetea orasului. Era atat de liniste ca la inceput eu si cu Robert vorbeam in soapta pe strada! Sau poate ca in lipsa zumzaitului bucurestean aici, defapt vorbeam normal...
Dupa ce am ajuns in piata mare si am intrebat la un hostel si o pesiune de locuri, ne-am convins ca avertismentul era real. Asa ca in urma sftului pe care l-am primit de la o domnisoara de la centrul de informare de la gara, am mers la centrul de informare turistica din Piata Mare. Domnul de acolo foarte amabil, nunumai ca ne-a sugerat un hostel, dar a si sunat sa intrebe daca au 2 locuri. Spre fericirea noastra fix 2 locuri aveau ce le-am ocupat dupa ce am colindat putin orasul. Gazdele foarte primitoare si deschise, ceai si cafea la liber.
Foarte repede am facut cunostinta cu Flaviu si Cristi din Cluj, ce in foarte scurt timp au devenit tovarasii nostrii intrale metalelor la festival.
Ziua 1
Festivalul s-a tinut pe Stadionul municipal din Sibiu, care dupa toate aparentele nu prea mai este folosit pentru cinestie ce activitati posibile. In orice caz, aflat usor spre marginea orasului, este o locatie genereoasa pentru festivaluri de profil. Ajunsi pe la 4.15, nu prea era multa lume, cei putini care ajunsesera stateau in fata scenei la umbra, si dupa ce ne-am aprovizionat cu bere ne-am alaturat lor, iar la scurt timp au aparut prietenii din Cluj. Asa ca ne-am asezat frumos pe iarba, ascultand muzica blues-ul din fundal ce emana din boxe, gandindu-ma cu pohta la o vrajitoare verde.
Pe la 4.45 au urcat pe scena si prima trupa, sibienii de la Betrayer. Au dat drumul la cateva piese ce se apropiau de stilul deathcore, dar fiind cond mai mult death cand mai mult hardcore. In fata unui public firav, au cantat cu suflet si au avut parte de un sunet decent. Ritmuri sanatoase, cu un tobar influentat clar de Igor Cavalera, ultima piesa care defpat a fost un medley din mai multe piese Sepultura, confirmandu-mi suspiciunile. Mult succes in continuare baieti.
Dupa o pauza si un beer refil, au urmat pe scena Benedictum. Trupa originara din San Diego, California, imi era cunoscuta print intermediul ultimului lor album de studio, Seasons of Tragedy si ii asteptam cu interes evolutia lor, mai ales pentru ca stiam ca la voce se afla o solista, lucru destul de rar pe scena homo-erotica a heavy metalului. Si tocmai asta canta ei, fie un hevy metal cu pasaje trashy, fie un trash metal puternic melodicizat. In orice caz sunetul nu prea i-a ajutat, asa ca multi erau nedumeriti si nu stiau ce sa inteleaga din muzica lor, dar in orice caz apreciau prezenta generoasei mulatre pe scena. Dar cum spuneam, probleme de sunet, pe prima piesa chitara fiind muta, probleme totusi rezolvate cu chiu cu vai pe parcurs. Am recunoscut, din ce au cantat, Shell Shock, Bare Bones, Seasons of Tragedy si Legacy. Au incheiat reprezentatia cu un cover Accept, Balls to the Wall. Nu a fost rau dar nu am fost atata de impresionat pe cat ma asteptam sa fiu.
Another few beers later, a urmat deja binecunosuta trupa clujeana Altar. Baietii in frunte cu micutul si energicul Andy Ghost, au facut ce stiu ei mai bine, o muzica hardcore fara prea multa variatie, dar numai buna ca sa ii dezamorteasca pe cei prezenti in fata scenei. Din setlist au facut parte Prison of Death, Stop the Silence, Nascut învingator, Protest, Singur împotriva tuturor, La noi si Atitudine. Au canat bien fara mari problem de sunet, atat de bine ( sau berile deja consumate or fi fost si mai bune) incat m-am incumetat si eu la pogo, lucru pe care cred ca nu l-am mai facut de vreo 6 ani.
Inainte sa trec la principalele atractii muzicale ale serii, cateva cuvinte despre organizare si prezenta. S-a vazut clar ca este prima editie si probabil pentru multi dintre organizatori, prima experienta de acest fel. Doar 3 standuri de bere, si bauturi racoritoare, deja inainte de ultimele 2 formatii stafu-ul fiind depasit de cerere. Dar problema cea mai grava era ca existau doar 4 toalete eco, pentru toti cei 2000 si ceva de persone care au fost in prima zi, astfel incat cozile la bauturi si la buda au debit cele mai puternice locuri de socializare. Ca sa dau masura grabei in care s-a facut organizarea pentru prima zi, din ce am stat de vorba cu niste tineri de la standuri, multi dintr ei aflasera doar cu o zi inainte de festival, si in plus erau voluntari. Sa revenim totusi la muzica.
Testament sunt o trupa legendara a trash metalului american condusi de solistul Cuck Billy. Au inceput in forta cu Over the Wall, Into the Pit si Apocalyptic City publicul intrand in frenezie, subsemnatul de asemenea, lucru ce nu a trecut neobservat de Cuck Billy, vizibil impresionat de cei prezenti, care desi erau poate numai mia mult de 1500, au fost deosebit de energici, si pana la urma Cristi avea dreptate, nu conteaza daca sunt putini ci daca sunt dedicati. Au dat drumul apoi la La Practice What You Preach si New World Order, si de aici au inceput problemele de sunet, cel putin pe partea stnga aproape de scena unde ma aflam, sunetul a fost cu interuperi si de multe ori chitarile au cedat. Ii puteam vedea pe mebrii formatiei facand semne subtile sunetislor,cei stafull lor incercand sa schimbe cu disperare chitarile, in fine pacat de unele piese care meritau un sunet mai bun. A urmat Electric Crown, apoi prima piesa de promovare a recent lansatului album – More than Meets the Eye. Pe piesa Low m-am enervat din cauza siunetului si am fost sa fac rost de alta bere, intorcandu-ma la moment de relaxare cu Trail of tears. Am mai retinut Souls of Black ce a sunat brutal la bass, urmate de The Preacher, D.N.R. (Do Not Resuscitate), piesa pe care am rupt ceafa, Three Days si Alone in the Dark . Sunetul in cele din urma solutionat showul s-a incheiat cu Disciples of the Watch.
A urmat apoi ceea ce asteptasem toata ziua, zeii trash metalului geramn, Kreator. Am avut inspiratia sa propun sa ne mutam in partea drepata a scenei pentru a evita mosh pit-ul, si a fost se pare o decizie inspirata pentru ca undeva in timpul concertului se pare ca boxele din partea stanga au cedat partial. Un stageset interesant, cu tobeele tronand undeva sus, iar in fundal proectii cu imagini din trecutul formatiei s.a.m.d.
Nici nu mi-am dat bine seama ca au inceput cu Violent Revolution, imi venea sa plang de fericire, dar nu ar fi foat prea metal din partea mea, asa cam optat pentru headbaging in schimb. Mille Petroza, este un izvor nesecat de energie, si un manipulator excelent al publicului. „Hello people from ZIBIU”! fiecare pauza avand cate un moment in care comunica cu pblicul. A urmat Enemy of Good, Riot of Viloence. Deja mi s-a rupt filmul pe Phobia , nu mai aveam ce se la cer, asta pana m-au surprins cu People of the lie!!!. Deja mi se amesteca in minte amintirile, nu mai eram treaz, ma imbataseam cu muzica lor(si cetva beri in plus). Imposible Brutalitity, a sunat iarasi foarte bine cat si Tormentor. Cand Mile a intreba : „People of Zibiu are you ready to kill?” , raspunsul a venit asurzitor "Yeahhhhhh!!!!" „ Are you ready to kill eachother?” respuns din nou afirmativ „ Pleasure.. to... Killlll!”, Dementa! Nu mai spun ca se pare ca stilul nostru caractersic, ca sa nu spun total haotic de moshing, l-a impresionant, „I want to see a fuking mosh pit romanian style” si „Destroy this fuking place”. Cei aproape 2000 de metalisti au facut tot posibilul, iar daca ar fi fost stadionul plin, cred ca i s-ar fi indeplinit dorinta. Extreme Agresion a facut parte din playlist, cat si absolut savurosul Betrayer . Supriza a fost Europe after de Rain, am fost total nepregatit pentru ea, dar binevenita in setlist din punctul meu de vedere.
Au avut si bis, unde au cantat Flag of Hate, si nu stiu ce as putea sa adaug, pentru ca orice piesa ar fi cantat din discografia lor, m-ar fi multmit. Nu prea am resursele sa va pot descrie concertul Kreator la adevarata sa, pentru ca toata experienta este una profund personala, ce va ramane cu mine foarte mult timp. In orice caz, un concert impecabil fara probleme(pe partea drepata cel putin), si cu un Kreator in plina forma.
Ziua 2
A doua zi nu ne-am grabit sa fim pioneri si sa ajungem primii la stadion, asa ca prezenta noastra s-a facut simntita undeva pe la 5.15. Recitalul celor de la Eyeseered, trupa din Medias, nu l-am prins, deci nu pot oferi o relatare, momentul sosirii nostre surprinzand evolutia celor de la Abigail. Acestia au cantat maxim 30 de minute, si aproape ca nu i-am recunoscut fara solista lor, sunand mai mult a death cu ceva faze doom decat gothicul pe care l-am auzit la concertul Katatonia.
Am observat cu placere ca numarul budelor eco a crescut de la patru la numarul de 6, dar ma deplans noua situatie pentru participantii noi venitit, care au ratat ocazia de a lega noi prietenii la cozile kilometrice de la cele 4 bude din prima zi. Aduag aici si faptul ca am gustat un hotdog si un sandwich servite la standuri, si nu afost rele, ma ales ca berile se simteau singurele. Oricum oboseala, cel putin in prima parte a zilei s-a simntit pentru mine, astfel in cat nu de putine ori ma-m intins pe iarba si am mai inchis un ochi cand altul.
Au urmat trupa L.O.S.T. cu a lor piesa Becoming a Lie. Rstul pieselor nu le-am retinut numele, dar ce pot sa va spun este ca baietii canta detah melodic romanesc (daca suedezilor il au pe al lor de ce sa nu ul avem si noi pe al nostru). Mici problema tehnica dar bietii au introdus si au comunicat cu publicul plin de umor.
„Baaaaa...noi am ajuns sa vedem Thunderstorm odata la doua zile?”, exclama Robert. Dap, ne-am reintalnit cu bucurestenii si aici, eu cred ca ne urmaresc, stalker style. Au avut un sunet mai bun ca la Aftersock , dar din cauza programului ce a fost respectat cu strictete de organizatori, nu apucat sa cante prea mult, Avertizare, Cer in flacari si Ultimul drum, si pe aici tie drumul.
Apoi ne-am confruntat cu o supriza placuta pentru mine, anume trupa germana Axxis. Nu mai ascultasem decat un album din 98’ care nu prea imi atrasese atentia, dar aici au sunat excelent, heavy metal melodios, cu un solist absolut charismatic si energic. Am retinut un Dawn of Destiny si un Living in a World. Publicul a fost prins foarte repede de riffurile catchy ale germanilor. Highlight-ul a fost, momentul cand Bernie, solistul si sulfletul formatiei, a citit mai multe fraze in roamana, lucru ce ia-a iesit foarte bine as adauga, provacand niste momente absolut comice, la care am ras aproape cu lacrimi. That’s what i call enterteiment. Daca mai vin prin Romania, sunt sigur ca ma voi duce sa ii revad.
Ehhh si am ajuns si la Doro, supranumita regina heavy-metalului. La cei 44 de ani ai sai, blonda are o voce remarcabila, si alaturi de trupa ei, are un sound foarte bun. Intre un dat din „pleata" si o bere am putut asculta Earthshaker Rock, I Rule the Ruins, You’re My Family, True as Steel, Fur Immer. Au cantat si un cover dupa Breaking the Law, amintind-si melancolic de turneul cu Judas Priest din anii 80’. Pe All We Are, publicul a explodat si a cantat refrenul alaturi de ea si fara ea. Din nou, cu toata sinceritatea Doro a fost vizibil impresionata de cei maxim 1000 adunati, care totusi pe referen aproape ca reuseau sa acopere instrumentele. Putini dar buni, confirmand profetia lui Cristi.
Si am ajuns si la headlinerii serii, alti germani, de data asta purtand numele de Hellowen. Uns stage set foarte misto ornamentat, si inca de la inceput am remarcat drumsetul monstruos. Dupa ce publicul a cantat „Happy happy Helloween, Helloween, Helloween, happy happy Helloween” pentru a-i invoca, acestia si-au facut aparitia si-au dat drumul la spectacol cu piesa Halloween. Apoi au urmat piese cunoscute una si una Sole Suvirvor, As Long as I Fall, Eagle Fly Free , A Tale that Wasn’t Right. The Bells of the Seven Hells a fost precedata de un solo de tobe absolute monstrous, pe masura tobosarului si impresionantului drumset. Dr. Stein si Perfect Gentelmen, pe ultima publicul fiind invitat sa cante, alaturi de formatie, schimband chiar refrenul special pentru noi. I Can si mai ales If I could Fly, au sunat absoult demential. Power si Keeper of the Seven Keys au incheiat teporar seara, pana cand au revnit pentru un bis sin e-au terminat cu Future World si I Want Out, cantata alaturi de public.
Si cam asta a fost. O experienta, foarte interesanta, cu un moment absolut emotional pt mine la Kreator, cu cozi la buda, cu sunet ba cand foarte bun, ba foarte prost, un festival pe care poate il mai vizitez si la anul.
Multa cerneala a curs in ultima spatamana, de la lansarea Death Magnetic, considerat si aplaudat ca un comeback al unei formatii ce a mosit metalul modern. Spre deosebire de entuziasmul actual, anticiparea a fost ceva mai temperata, poate si datorita amintirii dureroase a precedentului album, care ramane cel mai slab album Metallica din intreaga lor discografie, si poate ca a fost mai bine asa, pentru ca asteptarile legate de noul album nu au depasit cotele normale. Dar pana la urma cum se descurca noul album ? 
