Rockin' Transilvania 12-13 iulie 2008

Dupa experienta Aftershock, fara nici macar o ora de somn la bord, ne-am urcat intr-un autocar si pe la ora 6.30 am plecat din Bucuresti cu directia Sibiu, unde ne astepta prima editie dintr-un festival nou nout, Rokin’ Transilvania. Festivalul a fost organizat de Casa de Cultura a municipiului Sibiu cu promisiuna aparitiei trupelor Testament, Kreator, Doro si Hellowen plus asigurarea ca sunetul va fi oferit de o echipa profesionista din Germania.

Ajunsi in Sibiu pe la 11.45 ne-am rezolvat problemele urgente: am luat bilete de intoarcere cu trenul, si am facut rost de o harta a Sibiului dupa care am purces sepre a cauta un loc de cazare, cu avertizarea ca situatia nu era prea roz, majoritatea locurilor fiind ocupate.

Ce ne-a speriat, in sensul bun al cuvantului, a fost curatenia si linistea orasului, termnenul de comparatie fiind Bucurestii. Nu are nimic din tensiuna care te apasa in capitala, nu mai mergi cu capul aplecat, si privind inainte si in jur observi frumusetea orasului. Era atat de liniste ca la inceput eu si cu Robert vorbeam in soapta pe strada! Sau poate ca in lipsa zumzaitului bucurestean aici, defapt vorbeam normal...

Dupa ce am ajuns in piata mare si am intrebat la un hostel si o pesiune de locuri, ne-am convins ca avertismentul era real. Asa ca in urma sftului pe care l-am primit de la o domnisoara de la centrul de informare de la gara, am mers la centrul de informare turistica din Piata Mare. Domnul de acolo foarte amabil, nunumai ca ne-a sugerat un hostel, dar a si sunat sa intrebe daca au 2 locuri. Spre fericirea noastra fix 2 locuri aveau ce le-am ocupat dupa ce am colindat putin orasul. Gazdele foarte primitoare si deschise, ceai si cafea la liber.

Foarte repede am facut cunostinta cu Flaviu si Cristi din Cluj, ce in foarte scurt timp au devenit tovarasii nostrii intrale metalelor la festival.

Ziua 1

Festivalul s-a tinut pe Stadionul municipal din Sibiu, care dupa toate aparentele nu prea mai este folosit pentru cinestie ce activitati posibile. In orice caz, aflat usor spre marginea orasului, este o locatie genereoasa pentru festivaluri de profil. Ajunsi pe la 4.15, nu prea era multa lume, cei putini care ajunsesera stateau in fata scenei la umbra, si dupa ce ne-am aprovizionat cu bere ne-am alaturat lor, iar la scurt timp au aparut prietenii din Cluj. Asa ca ne-am asezat frumos pe iarba, ascultand muzica blues-ul din fundal ce emana din boxe, gandindu-ma cu pohta la o vrajitoare verde.

Pe la 4.45 au urcat pe scena si prima trupa, sibienii de la Betrayer. Au dat drumul la cateva piese ce se apropiau de stilul deathcore, dar fiind cond mai mult death cand mai mult hardcore. In fata unui public firav, au cantat cu suflet si au avut parte de un sunet decent. Ritmuri sanatoase, cu un tobar influentat clar de Igor Cavalera, ultima piesa care defpat a fost un medley din mai multe piese Sepultura, confirmandu-mi suspiciunile. Mult succes in continuare baieti.

Dupa o pauza si un beer refil, au urmat pe scena Benedictum. Trupa originara din San Diego, California, imi era cunoscuta print intermediul ultimului lor album de studio, Seasons of Tragedy si ii asteptam cu interes evolutia lor, mai ales pentru ca stiam ca la voce se afla o solista, lucru destul de rar pe scena homo-erotica a heavy metalului. Si tocmai asta canta ei, fie un hevy metal cu pasaje trashy, fie un trash metal puternic melodicizat. In orice caz sunetul nu prea i-a ajutat, asa ca multi erau nedumeriti si nu stiau ce sa inteleaga din muzica lor, dar in orice caz apreciau prezenta generoasei mulatre pe scena. Dar cum spuneam, probleme de sunet, pe prima piesa chitara fiind muta, probleme totusi rezolvate cu chiu cu vai pe parcurs. Am recunoscut, din ce au cantat, Shell Shock, Bare Bones, Seasons of Tragedy si Legacy. Au incheiat reprezentatia cu un cover Accept, Balls to the Wall. Nu a fost rau dar nu am fost atata de impresionat pe cat ma asteptam sa fiu.

Another few beers later, a urmat deja binecunosuta trupa clujeana Altar. Baietii in frunte cu micutul si energicul Andy Ghost, au facut ce stiu ei mai bine, o muzica hardcore fara prea multa variatie, dar numai buna ca sa ii dezamorteasca pe cei prezenti in fata scenei. Din setlist au facut parte Prison of Death, Stop the Silence, Nascut învingator, Protest, Singur împotriva tuturor, La noi si Atitudine. Au canat bien fara mari problem de sunet, atat de bine ( sau berile deja consumate or fi fost si mai bune) incat m-am incumetat si eu la pogo, lucru pe care cred ca nu l-am mai facut de vreo 6 ani.

Inainte sa trec la principalele atractii muzicale ale serii, cateva cuvinte despre organizare si prezenta. S-a vazut clar ca este prima editie si probabil pentru multi dintre organizatori, prima experienta de acest fel. Doar 3 standuri de bere, si bauturi racoritoare, deja inainte de ultimele 2 formatii stafu-ul fiind depasit de cerere. Dar problema cea mai grava era ca existau doar 4 toalete eco, pentru toti cei 2000 si ceva de persone care au fost in prima zi, astfel incat cozile la bauturi si la buda au debit cele mai puternice locuri de socializare. Ca sa dau masura grabei in care s-a facut organizarea pentru prima zi, din ce am stat de vorba cu niste tineri de la standuri, multi dintr ei aflasera doar cu o zi inainte de festival, si in plus erau voluntari. Sa revenim totusi la muzica.

Testament sunt o trupa legendara a trash metalului american condusi de solistul Cuck Billy. Au inceput in forta cu Over the Wall, Into the Pit si Apocalyptic City publicul intrand in frenezie, subsemnatul de asemenea, lucru ce nu a trecut neobservat de Cuck Billy, vizibil impresionat de cei prezenti, care desi erau poate numai mia mult de 1500, au fost deosebit de energici, si pana la urma Cristi avea dreptate, nu conteaza daca sunt putini ci daca sunt dedicati. Au dat drumul apoi la La Practice What You Preach si New World Order, si de aici au inceput problemele de sunet, cel putin pe partea stnga aproape de scena unde ma aflam, sunetul a fost cu interuperi si de multe ori chitarile au cedat. Ii puteam vedea pe mebrii formatiei facand semne subtile sunetislor,cei stafull lor incercand sa schimbe cu disperare chitarile, in fine pacat de unele piese care meritau un sunet mai bun. A urmat Electric Crown, apoi prima piesa de promovare a recent lansatului album – More than Meets the Eye. Pe piesa Low m-am enervat din cauza siunetului si am fost sa fac rost de alta bere, intorcandu-ma la moment de relaxare cu Trail of tears. Am mai retinut Souls of Black ce a sunat brutal la bass, urmate de The Preacher, D.N.R. (Do Not Resuscitate), piesa pe care am rupt ceafa, Three Days si Alone in the Dark . Sunetul in cele din urma solutionat showul s-a incheiat cu Disciples of the Watch.

A urmat apoi ceea ce asteptasem toata ziua, zeii trash metalului geramn, Kreator. Am avut inspiratia sa propun sa ne mutam in partea drepata a scenei pentru a evita mosh pit-ul, si a fost se pare o decizie inspirata pentru ca undeva in timpul concertului se pare ca boxele din partea stanga au cedat partial. Un stageset interesant, cu tobeele tronand undeva sus, iar in fundal proectii cu imagini din trecutul formatiei s.a.m.d.

Nici nu mi-am dat bine seama ca au inceput cu Violent Revolution, imi venea sa plang de fericire, dar nu ar fi foat prea metal din partea mea, asa cam optat pentru headbaging in schimb. Mille Petroza, este un izvor nesecat de energie, si un manipulator excelent al publicului. „Hello people from ZIBIU”! fiecare pauza avand cate un moment in care comunica cu pblicul. A urmat Enemy of Good, Riot of Viloence. Deja mi s-a rupt filmul pe Phobia , nu mai aveam ce se la cer, asta pana m-au surprins cu People of the lie!!!. Deja mi se amesteca in minte amintirile, nu mai eram treaz, ma imbataseam cu muzica lor(si cetva beri in plus). Imposible Brutalitity, a sunat iarasi foarte bine cat si Tormentor. Cand Mile a intreba : „People of Zibiu are you ready to kill?” , raspunsul a venit asurzitor "Yeahhhhhh!!!!" „ Are you ready to kill eachother?” respuns din nou afirmativ „ Pleasure.. to... Killlll!”, Dementa! Nu mai spun ca se pare ca stilul nostru caractersic, ca sa nu spun total haotic de moshing, l-a impresionant, „I want to see a fuking mosh pit romanian style” si „Destroy this fuking place”. Cei aproape 2000 de metalisti au facut tot posibilul, iar daca ar fi fost stadionul plin, cred ca i s-ar fi indeplinit dorinta. Extreme Agresion a facut parte din playlist, cat si absolut savurosul Betrayer . Supriza a fost Europe after de Rain, am fost total nepregatit pentru ea, dar binevenita in setlist din punctul meu de vedere.

Au avut si bis, unde au cantat Flag of Hate, si nu stiu ce as putea sa adaug, pentru ca orice piesa ar fi cantat din discografia lor, m-ar fi multmit. Nu prea am resursele sa va pot descrie concertul Kreator la adevarata sa, pentru ca toata experienta este una profund personala, ce va ramane cu mine foarte mult timp. In orice caz, un concert impecabil fara probleme(pe partea drepata cel putin), si cu un Kreator in plina forma.

Ziua 2

A doua zi nu ne-am grabit sa fim pioneri si sa ajungem primii la stadion, asa ca prezenta noastra s-a facut simntita undeva pe la 5.15. Recitalul celor de la Eyeseered, trupa din Medias, nu l-am prins, deci nu pot oferi o relatare, momentul sosirii nostre surprinzand evolutia celor de la Abigail. Acestia au cantat maxim 30 de minute, si aproape ca nu i-am recunoscut fara solista lor, sunand mai mult a death cu ceva faze doom decat gothicul pe care l-am auzit la concertul Katatonia.

Am observat cu placere ca numarul budelor eco a crescut de la patru la numarul de 6, dar ma deplans noua situatie pentru participantii noi venitit, care au ratat ocazia de a lega noi prietenii la cozile kilometrice de la cele 4 bude din prima zi. Aduag aici si faptul ca am gustat un hotdog si un sandwich servite la standuri, si nu afost rele, ma ales ca berile se simteau singurele. Oricum oboseala, cel putin in prima parte a zilei s-a simntit pentru mine, astfel in cat nu de putine ori ma-m intins pe iarba si am mai inchis un ochi cand altul.

Au urmat trupa L.O.S.T. cu a lor piesa Becoming a Lie. Rstul pieselor nu le-am retinut numele, dar ce pot sa va spun este ca baietii canta detah melodic romanesc (daca suedezilor il au pe al lor de ce sa nu ul avem si noi pe al nostru). Mici problema tehnica dar bietii au introdus si au comunicat cu publicul plin de umor.

„Baaaaa...noi am ajuns sa vedem Thunderstorm odata la doua zile?”, exclama Robert. Dap, ne-am reintalnit cu bucurestenii si aici, eu cred ca ne urmaresc, stalker style. Au avut un sunet mai bun ca la Aftersock , dar din cauza programului ce a fost respectat cu strictete de organizatori, nu apucat sa cante prea mult, Avertizare, Cer in flacari si Ultimul drum, si pe aici tie drumul.

Apoi ne-am confruntat cu o supriza placuta pentru mine, anume trupa germana Axxis. Nu mai ascultasem decat un album din 98’ care nu prea imi atrasese atentia, dar aici au sunat excelent, heavy metal melodios, cu un solist absolut charismatic si energic. Am retinut un Dawn of Destiny si un Living in a World. Publicul a fost prins foarte repede de riffurile catchy ale germanilor. Highlight-ul a fost, momentul cand Bernie, solistul si sulfletul formatiei, a citit mai multe fraze in roamana, lucru ce ia-a iesit foarte bine as adauga, provacand niste momente absolut comice, la care am ras aproape cu lacrimi. That’s what i call enterteiment. Daca mai vin prin Romania, sunt sigur ca ma voi duce sa ii revad.

Ehhh si am ajuns si la Doro, supranumita regina heavy-metalului. La cei 44 de ani ai sai, blonda are o voce remarcabila, si alaturi de trupa ei, are un sound foarte bun. Intre un dat din „pleata" si o bere am putut asculta Earthshaker Rock, I Rule the Ruins, You’re My Family, True as Steel, Fur Immer. Au cantat si un cover dupa Breaking the Law, amintind-si melancolic de turneul cu Judas Priest din anii 80’. Pe All We Are, publicul a explodat si a cantat refrenul alaturi de ea si fara ea. Din nou, cu toata sinceritatea Doro a fost vizibil impresionata de cei maxim 1000 adunati, care totusi pe referen aproape ca reuseau sa acopere instrumentele. Putini dar buni, confirmand profetia lui Cristi.

Si am ajuns si la headlinerii serii, alti germani, de data asta purtand numele de Hellowen. Uns stage set foarte misto ornamentat, si inca de la inceput am remarcat drumsetul monstruos. Dupa ce publicul a cantat „Happy happy Helloween, Helloween, Helloween, happy happy Helloween” pentru a-i invoca, acestia si-au facut aparitia si-au dat drumul la spectacol cu piesa Halloween. Apoi au urmat piese cunoscute una si una Sole Suvirvor, As Long as I Fall, Eagle Fly Free , A Tale that Wasn’t Right. The Bells of the Seven Hells a fost precedata de un solo de tobe absolute monstrous, pe masura tobosarului si impresionantului drumset. Dr. Stein si Perfect Gentelmen, pe ultima publicul fiind invitat sa cante, alaturi de formatie, schimband chiar refrenul special pentru noi. I Can si mai ales If I could Fly, au sunat absoult demential. Power si Keeper of the Seven Keys au incheiat teporar seara, pana cand au revnit pentru un bis sin e-au terminat cu Future World si I Want Out, cantata alaturi de public.

Si cam asta a fost. O experienta, foarte interesanta, cu un moment absolut emotional pt mine la Kreator, cu cozi la buda, cu sunet ba cand foarte bun, ba foarte prost, un festival pe care poate il mai vizitez si la anul.

B"estfest Aftershock 11 iulie 2008

Pe data de 11 iulie, dupa o pauza de 5 zile, s-a desfasurat ultima zi din B’ESTFEST 2008 sub denumirea de Aftershock. Anul acesta nu am mai repetat experienta voluntariatului, dar i-am privit cu compasiune pe cei care lucrau la Best, faptul ca oferta de anul acesta a cuprins o zi specializata contribuind la fericita decizie de a fi doar un umil platitor de bilet.

Cu toate eforturile depuse, nu am reusit sa prind prima trupa, Wisdom. O trupa din Ungaria, dar despre care nu stiu mai nimic, asa ca nu pot sa compar o parere personala cu relatarile despre prestatia lor slaba pe care le am auzit de la diversi. Ajuns pe la 5 si ceva, cumva in spatele scenei, imediat mi-am dat seama ca pe aceasta evolua Thunderstorm. Banuiam, ca nu o sa se auda bine trupa pentru ca tobele deja imi sunau ca niste galeti si nu altceva, din spate. Am lasat masina pe langa complex si am plecat in cautarea intrarii.

Pana sa ajungem in incinta, ei deja terminasera cu piesa Cerul in flacari. Caldura mare si pozitia lor in program le-a adus bucurestenilor de la Thunderstorm in jur de 300 de oameni, destul de energici avand in vedere conditiile atmosferice. Am mai prins cam doua, trei piese, printre care Un Ultim Drum si un cover AC/DC dupa Highway to hell, pe care l-au masacrat. Nu mi-a parut deloc rau ca nu am prins recitalul cap coada, deoarece nu au avut un sunet tocmai bun, chitarile nu prea s-au auzit, lucru ce i-a dezavantajat, avand in vedere ca multe din pasajele lor imprumta puternic de la Iron Maiden, toata melodicitatea acestei influente, pierdandu-se in bubuitul groslan al „galetilor” in care batea tobosarul si sunetul basistului care de fiecare data are impresia ca el canta defapt in Iron Maiden.

In pauza, am ingrosat randurile celor care se stransera sub cort la umbra pentru mancarica si racoritoare. Am ras si am injurat jetoanele, mi-am amintit de berile la pahar de 0.33, denumite de mine cu afectiune, anul trecut, „the worlds smallest beer”. Am baut cola si ne-am copilarit mancand popcorn.

M-a bucurat faptul ca nu au fost intarzieri cu programul, formatiile intrand pe scena atunci cand trebuia sa intre, asa ca pe la 18.45 Ross de Boss si-am facut aparitia pe scena. Ross este co-fondator si fost chitarist Manowar. Trupa si muzica cu care s-a prezentat la festival nu fiind foarte diferita ca prestatie muzicala de Manowar, pana si basistul semana foarte mult la stilul de cantat cu Joey DeMaio. Solistul, mititel cum era el, avea o voce puternica si numai buna pentru power metal batranesc. Energic, urcandu-se pe monitoare si gesticuland, se putea vedea clar ca s-a scolit la „The Bruce Dikinson School of Rock Theatrics”. Pe langa compozitii proprii au cantat si piese din perioada in care Ross a activat la Manowar, Thor the Powerhead, Gloves of Metal, Hail and Kill si Fighting the World. Un sunet decent, nu iesit din comun, cu o prestatie curata din parte ansambului vocal/instrumental Ross the Boss.

A urmat o formatie care doream sa o vad de foarte mult timp, si aici trebuie sa recunosc cu toata sinceritatea ca sunt un mai mare fan Primal Fear decat Judas Priest, asa ca am patruns si mai puternic printre randuri spre centru dreapta pentru o priveliste cat mai buna. Au inceput asa cum ma asteptam cu piesa de deschidere de pe New Religion, Sing of Fear. Nu am inteles de ce Klaus Sperling nu a cantat pasajul introductiv de tobe si a preferat o inregistrare, pt ca este unul facut special pentru a crea atmosfera, pentru ca apoi sa fi lovit locmativa muzicala Primal Fear. Ralf Scheepers, este personificarea a tot ce inseamna heavy-metal, cu o statura si o constitutie impresionanata, are una dintre cele mai bune voci din gen din punctul meu de vedere. Fara sa foloseasca vreun efect deosebit pe microfon Ralfph ne-a aratat cate note exista pe portativa, pastrand registrul superior, jucandu-se cu octavele printre rifurile generoase ale colegilor de formatie. Pacat ca au fost probleme de sunet la prima piesa, care au tot reaparut dealungul reprezentatiei. Au cantat printre altele Batallions of Hate, Seven Seals, Nuclear Fire, Final Embrace. Pe Fighting the Darkness si pe Face the Emptiness, mi-am testat vocea si am inceput aproape de unul singur un nice sing along cu formatia. M-am amuzat pentru ca intamplarea a facut ca am nimerit probabil langa singura persoana care era mai mare fan decat mine. Stia absolut toate versurile de la Primal Fear, asa ca daca la vreo piesa aveam vreo indoiala nu trebuia decat sa trag cu urechea. Am avut parte si de un duel intre cei doi chitaristi pe care l-am apreciat pret de cateva minute bune, pacat totusi ca sunetul nici de aceasta data nu a tinut cu ei. Ralph a perforat atmosfera cu vocea sa si a comunicat puternic cu publicul, raspunsul din partea celor 7000-8000 de oameni prezenti find pozitiv. Nu a lipsit Metal Lives Forever din setlist, dar in schimb a lipsit bis-ul. Rezumand mica mea adulatie pentru acesta formatie, pot sa trec deja acesta prestatie ca una dintre punctele maxime ale experientei mele concertistice din acest an, but’s that’s he fanboy within me talking.

Am parsit proximitatea scenei pentru a ne racorii. Dupa cateva telefoane si nervi in legatura cu plecarea din dimineata urmatoare spre Sibiu, ne-am indreptat spre scena, dar de data asta nu ne-am mai apropiat asa de mult, pastrand o distanta apreciabila, suficienta pentru mine pentru a vedea ce se intampla pe scena, dar necesitand din cand in cand si ajutorul ecranelor, si bine am facut, o sa va spun si de ce putin mai incolo.

Cum speram ca o sa se intample, Judas Priest a venit cu stagesetul de turneu, reprezentand conceptul ultimului album, Nostradamus, o aranjare generoasa a scenei care permitea o mare libertate de miscare. Dupa un intro-ul Dawn of Creation au dat drumul la prima piesa, The Propechy, ce are un refren absolut contagios, si desi nu suna cine stie ce pe album, live suna excelent. Rob Halford a rasarit undeva in stanga sus, intr-un cloak argintu sprijinindu-se intr-un „toiag”, jucand rolul profetului. Aici vroiam sa ajung, Judas sunt intr-un turneu de promovare al ultimului album, trebuie mentionat, unul conceptul, si eram foarte curios sa vad cum imbina minimul de piese de pe ultiumul album ce se canta in mod normal intr-un turneu de promovare. Rob Halford este cel insarcinat cu transmiterea conceptului ultimului album, jucand rolul unui batran profet, rol pe care il indeplineste foarte bine. Infara de „Prophecy” de pe ultimul album, au mai cantat doar Death din cate tin minte, o piesa care live suna, din nou, bestial. Va puteti imagina Judas Priest cantand doom metal? Tocmai acolo se incadreaza piesa, folosind stage-ul pt a disparea si reaparea de niciunde pe un tron.

De vreme ce au cant doar 2 piese propriuzise de pe ultimul album, nu pot sa spun ca exista un echilibru intre conceptul cu care s-au prezentat la concert si piesele mai vechi, dar totusi acest amestec functioneaza, si chiar foarte bine din punctul meu de vedere oferind mult mai multa variatie in cadrul spectacolului.

Spuneam ca am facut foarte bine ca am ramas mai in spate. Sacrificad o parte din priveliste, am avut parte de un sunet foarte bun aproape impecabil, pe masura celor de la Judas Priest. Desi cu cat te indeparteai de scena publicul era mai pasiv, si mai pestrit, sunetul era si mai bun.

Au cant piese binecunoscute din discografia lor: Breaking the Law, Painkiller, Sinner, Electric Eye, Hammer and Anvil sau Hell Bent for Leather. La acesta din urma Halford a aprut pe scene pe un Harley. Nu stiu daca avea microfon montat pe motor sau doar cel din mana lui Halfrod, dar numai imaginati-va turatia motrului amplificata de boxele de la concert, o adevarta arta poetica a heavy-metalului. Downing si Tipton au fost intr-o forma de zile mari executand solourile impecabil. Rob Halford a fost un dirjor metalic, publicul raspunsand la toate impulsurile date de acestea, si este inaltator sa asculti 10.000 de piepturi cantand la unison.

In concluzie, o zi de festival, desi obositoare in conditiile date, reusita, cu un Primal Fear ce au fericit fanboy-ul din mine, si cu un Judas Priest ce si-au aparat si pastrat titlul de « Metal Gods ».

Representations of Hell XII-XIV centuries: a very short overview

Every age reads its biblical texts according to its own values. The actual quantum of references to hell in biblical texts is actually quite low, especially if you compare them to the detailed prescriptions of the Quran. So where theological texts failed the provide a vivid image for the representation of hell the masses filled in. And so on this subject the Middle Ages has certain dialectic to it between the theological view on hell and popular beliefs witch culminate and come tighter in the work of Dante.

Also a relevant patern for our presentation were the so callwed “visions of hell”, witch were spoused temporary vists to hell during sleep or otherwise. They were quite common and especially in the XIV century in the time of the Plague, when they multiplied along with the accounts of the devil.

The first document is a miniature form “Psautier de saint Louis et Blanche de Castille”. We don’t know who did the illumination of the manuscript but we do know that it was made for the king of France Louis IX (1214-1270) between 1220 et 1230, in order to be used by the canonical figures of Sainte-Chapelle.

One particular scene is that of the fall of the angels. In upper half haven is represented with Christ enthroned standing in the middle surrounded by angels, impassable watching over the scene developing before him. Just below him a row of angels is in free fall, but they have not yet changed there appearance to the all but familiar animalistic representations of demons in Christian iconography. And finally at the bottom the mouth of the Leviathan opens up to take in the fallen angels, who are now distorted figures of their former self.

We can see a similar scene in a manuscript currently housed at Fitzwilliam Museum: MS 330, I. In one of seven full-page extant miniatures from a lost psalter associated with William de Brailes, an artist working in Oxford, 1238-52, Christ is seated in glory, with one hand raised in blessing and another holding a book, surrounded by ranks of angels. From the lowest part of the circle of heaven rebel angels are seen tumbling down into an open hell mouth, transforming into devils as they go, assisted by two devils standing at each side. The six roundels in the frame depict seated figures of virtues and vices: Charity, Humility, Patience, Avarice, Pride and Anger.

The second document is another miniature from “Le pèlerinage de l'âme” with was written by Guillaume de digulleville who was a monk in the Cistercian abbey of Chalis.The manuscript comes form Rennes, France dated form the XV century. Le pèlerinage de l'âme is a vision of hell, purgatory, and heaven.

This particular scene[2] is that of the punishment of niggards. The author of the vision is shown in the low left guided by an angel showing him what happens to those who accumulate whealth. Tow demons, pitch black, are tormenting the group of people. Flames surround the dammed that are helpless to do anything. So what we have here is a specific group of sinners, and I might note that from a historic point of view it one of the oldest categories of sinner witch are the direct target for hellish punishments. Why? Because from the church’s point of view the accumulation of wealth was a mortal sin, and any mortal sin was deemed irremediable beyond salvation and as a consequence went directly to hell.

The third document is a detail form a fresco done by Andrea di Cione. This was the nickname of a family of artists who lived and worked in the late Gothic period; the best known member of the family, Andrea di Cione Arcangelo (Orcagna in the local dialect) worked in Florence between 1343 (the year in which we can find him enrolled in the Guild of physicians and chemists) and 1368 as a painter, sculptor and architect. This particular scene was done somewhere between 1345 and 1357 and can be viewed at Sanata Croce in Florence.

Yet again we have a scene depicting hell. We are presented with a rocky landscape. Here and there flames burst out of the gaping holes in the ground. In the upper register we can see to men fighting. This represents the sin of anger, on their rights demons are hacking away the limbs of other damed.On the left there is another couple possibly representing adultery. The middle register is deteriorated, but we can see a demon holding a flag witch reads “Avaritia”.On his left we can clearly see a group of clerical figures in a burning hole. Next to them is a demon with has gathered their bogs of money. On the far right of the fresco there is a monstrous three headed figure, eating people and holding in his hands other who will share the same fats. The demon is individualized as we can read that his name is Givoa.

The forth document comes form the “Hortus deliciarum” (Garden of Delights) witch is a medieval manuscript compiled by Herrad of Landsberg at the Hohenburg Abbey in Alsace. It was an illuminated encyclopedia, begun in 1167 as a pedagogical tool for young novices at the convent. It was finished in 1185, and was one of the most celebrated illuminated manuscripts of the period. The majority of the work is in Latin, with glosses in German.

Hell here is represented on four levels. The edges want to give the sensation of earth, and all over we can se people burning in small holes. Fire is an overwhelming reality. In the first register from above, we see different types of sinners subjected to different types of punishments. The first group of sinners on the left is probably one who is guilty of the sin of lust and carnal pleasures as snakes are attacking their sexes. On the right demons are tormenting a group of people hanging upside down, The demons are a shade of ashy gray, as would some would naturally be if he lived in the presence of ever burning fire and all have sadistic smiles on their faces. The pale color of the humans makes them look all the more vulnerable by contrast. Second register we se other punishments, as with the group on the right witch is forced to eat disgusting things such as toads. Third register we can see tow big cauldrons and fire heating them up. Demons are pushing in the damned. One is possibly for heretics, as it is suggested by their pointy hats, the other one is clearly for soldiers, as suggested by their chains mails and helmets and also the latin enscription witch reads “armati milites”.

On the last register at the bottom, we can see a on the far left a cleric figure who is taken by the hand by a demon. The human figure is represented on the frame witch suggests he is not a damned but a spectator (another vision perhaps). Next to them we can see someone punished for the sin of avarice as he is forced to eat vast quantities of gold coins. And on the right we can see Lucifer as the writing above his head suggests. He is fairly bigger than the other demons, tow beast heads coming out form his side are eating humans , and he is enthroned on the severed heads of the damned. We can not that he is chained.

The last document is a miniature for Dante Alighieri Divine Comedy. Inferno and Purgatorio (ff. 1-128), and all historiated initials illuminated by Priamo della Quercia between 1442 and 1450 Paradiso (ff. 129-190v) illuminated by Giovanni di Paolo c. 1450 and it comes from Italy, N. Tuscany, Siena.

The scene is concentrated around the demons and the damned. The demons are hairy beasts. The damned are in tow fire pits. In the first pit we can clearly see that they are clerical figures as suggested by their haircuts. One demon is chocking on of the damned while other have forks with witch to stab at them. On the right side we se some of them trying to resist but all in vain.

What do these documents reveal to us about medieval mentalities in regarding representations of hell. We must bare in mind that hell a part of the afterlife and so an important aspect of death. But when trying to grasp the problem of hell medieval thought has done a balancing act between representing it as a spiritual forma punishment, moust common to the theological thinking, and hell as a actual physical place for corporeal torments and punishments. Form this point of view I will try to answer three questions; where, who and why?

Where do the dead go after death? One most unfortunate possibility is hell. But where is hell?

From the first document we get our first clue. Hell is “south of heaven”. The angels are falling, and there is no need to stress their derection. And since Heaven lays in the skies, Hell b its opposing nature can only be at the other end.

We can get more sense out of this from Documents. 3, 4 and 5.Hell is a rocky place. The obvious suggestion is that hell somewhere underground. We can make a note that although there is no clear location, hell is a physical place.

By what other traits can hell be identified? As we can clearly see in Documents 2, 3 and 4 fire is an ever present constant in the picture.

Who resides in hell? Document 1 sets the tone. Hell is the place for the dmaned. It is first of all for the fallen angels, who have become demons. They no longer retain any attributes of their forms selfs, they are represented as monstrous creatures more beasts than anything most of the time. They are there because they have done wrong in the eyes of God. The other residents of hell al the humans that have sinned in the face God

The next question is why? We have already partially answered the question: because they have sinned. The other part of the answer is, to be punished. They are there because of capital sins. A capital sins is a direct and conscientious outrage against the nature of God. Such a sin for example the gathering of wealth. As we can see in doc. 2 and 3. Their punishment is according to the sin they have done, and the most detail description can be found in doc.4, were the specialized functions of hell are vividly depicted. Those who are administering the punishments are the demons as we can se in doc 2,3,4 and 5,they are in charge of the well workings of hell. All of the punishments are physical. first of all by fire and then more specific, by sin as is the case with documents 3 and 4.

From this we can draw the conclusion that hell as a place of the after life in iconographical representation the popular view is dominant, and is so hell is an actual place where corporal punishments take place. There is a very simple logic to it. On one side the very nature of graphic representations imposes such a direction and second of all, they are more powerful this why and the Church knew very well that it was a powerful deterrent form anti-social acts . And the iconographic implications of secular views must be also noted, as it is with Dante’s Inferno. He is indeed and Albrecht Durrer of Hell, because as with the german painter who’s apocalyptic visions inspired all later representations of Apocalypse, so did Dantes unique way of balancing popular visions of hell with dogmatic interpretations, influenced all later representations of hell.

---

[2] Bibliothèque nationale de France Français 376, fol. 123

Grand Corps Malade - Enfant de la Ville

Nu doresc sa imi fortez norocul si sa incerc din nou o cronica de specialitate intr-o arie muzicala in care sunt inca novice ba mai mult chiar un ascultator pasiv.In schimb doresc sa atraga atentia asupra faptului ca Grand Corps Malade a scos pe piata un nou album numit „Enfant de la ville”.Pentru mine ambele albume(prima atentionare o gasiti aici) constituie revelatia muzicala a acestui an dar s-a schimbat ceva de la Midi 20 incoace?putem observa vreo difernta?

Poate ca ma hazardez, dar parca am senzatia ca ascult un album un pic mai matur decat precedentul,poate datorita si negativelor care sunt fantastice, mult mai elaborate decat pe precedentul benefiind de o miniorchestra care vibreaza odata cu vocea lui Grand Corps Malade in timp ce exploram temele sale preferate ,slam-ul,nostalgia adolescentei,iubirea.Piese precum „quatre saisons”,”a la recherche” si „retroviseur” nu trebuie ratate.Dar mai bine las rimele lui sa vorbeasca si sa se prezinte singur. Site oficial.

Grand Corps Malade - Du Côté Chance
by GrandCorpsMalade

Grand Corps Malade - Comme une évidence
by GrandCorpsMalade

Hackneyed - Introductory Album Trailer

Deja anticpez un album ce trebuie sa apara in luna iulie cu titlul "Death prevails".
Ce mi se pare interesant este ca trupetii sunt foarte tineri, cu varste intre 14 si 18 ani si deja au reusit sa obtine un contract cu Nuclear Blast.astept produsul final pentru al putea evalua corespunzator.

Cannibal Corpse goes lounge !

Coverurile metal in stil lounge nu sunt neaparat ceva noua, dar e prima ca aud asa ceva pentru o piesa Cannibal Corpse

A muppet death metal special