Metallica 23 iulie

Nici nu vreau sa pretind ca pot scrie o cronica de concert pentru spectacolul ce a avut loc pe 23 iulie – Stadionul Cotroceni, intr-un stil profesionist, sobru si obiectiv. Nu neaparat ca mi-ar fi reusit acest lucru pana acum, dar acum nici macar sa mimez nu as putea, pentru ca este vorba ( din nou, vezi Kreator) de e experienta profund personala. Metallica este prima formatie pe care am ascultat-o cu adevarat, una dintre formatiile that got me trough high school, primul tricou pe care l-am cumparat vreodata a fost cu Metallica ( care a asteptat cuminte 7 ani sa vada concertul), astfel incat concertul a fost punctul culminant unei asteptari latente, o experienta aproape religioasa.

Cu acest antet in fata, pelerinajul a inceput pe la ora 4.15 cand am ajuns la Stadion in uniforma de concert: blugii negrii de roaker de liceu, rosi in diverese locuri de vreme si concerte , care acum vin pe mine ca niste haine pre-natale si tricoul Metallica din dotare. Deja se ingramdise lumea la cele doua intrari din strada Dr. Lister, dar am avut norocul sa nu stam mai mult de 40 de min ca sa intram si sa ne indreptam spre gazon B, cu dorinta de ne afla cat mai aproape de scena.

Pana sa intre The Sword pe scena la 8.10 am stat intr-o ploaie, mai mult sau mai putin ciobaneasca, ce nu a parasit resedinta stadionului pe toata durata sederii mele in asteptare si la concert. Cert este ca in cateva ore tricoul si corpul meu au absorbit suficienta apa pentru a umple o piscina gonflabila. Revenind la texani cu nume de cuter, acestia au dat drumul la un mic recital nu mai lung de 30 de min, din care la voce nu prea s-a inteles prea multe. Un brand de southern metal unde puteai auzi influnte Black Label Society si Corossion of Conformity, some nice riffs here and there dar mai mult m-am miscat ca sa ma incalzesc if anything else.

Pe la 9 si un pic am auzit intro-ul Ecstasy of Gold si mi-am dat seama ca roolercoasterul avea sa inceapa. Si a inceput exact cu ma asteptam cu Creeping Death, dar in ciudata faptului ca eram pregatit pentru ea,socul sonic a fost sufiecint pentru a-mi declansa delirul. A urmat apoi piesa ce am fredonat-o toata ziua respectiva For Whom the Bell Tolls, si desi mi s-a parut ca nu prea sa auzea chitara lui James, nu m-am deranjat acest lucru. Ride the Lighting si mai ales Harvester of Sorow pe care efectiv l-am zberiat, au fost urmatoarele doua replici la cutremur. Welcome Home (Sanitarium), o piesa emotionala, obsesiva ascultata acum cativa ani , rasuna acum pentru mine din amplificatoare, iar nu nu am avut alta solutie decat sa cant cuvintele alaturi de ei.

Scena desi mult redusa fata de planul intial, a permis miscare. In spate se afla un ecran mare ce transimtea in direct, alaturi de cele doua panouri, din stanga si dreapata scenei, imaginele filmate de cameramani. Un setup foarte interesant, si profesionist facut.

Old stuff up next: The Four Horsemen, ... And Justice for All, No Remorse, apoi Fade to Black. O sa devin redundant daca o sa spun ca iar am cantat versurile pieselor, asa ca de acum incolo sper ca va fi de la sine de inteles ca pentru restul concertului am facut backing vocals. Cu cata pofta au putut sa cante piesele si trecand prin Master of Puppets, Whiplash ajungungem la Nothing else Matters , unde de la prima strofa James a fost practic acoperit de public, lucru ce s-a repatat de la fiecare repatare de “and Nothing Else Maters”. Kirck Hammet a cantat cu patima solul piesei, si nu am de ce sa ii reprosez faptul ca nu a avut un solo proprius zis intre piese pentru, ca setlistul ingrosat de melodii vechi , contineau multe momente de virtuozitate. James si-a pastrat carisma incontestabila de frontman, cumunicand pe cat se poate cu publicul. Lars s-a descurcat bine la tobe, parca totusi ceva mai obosit. Robert, extrem de energic, demonstrandu-si calitatile de tarantula, iar momentul piruetei cu tot cu bas, m-a facut sa cas ochii si gura foarte larg. Nu existat nic un moment de flasitate sau artificial, totul fiind organic. Se vedea faptul ca in ciuda ploii care ii uda si pe ei, se simteau foarte bine, si era din ce in ce mai impresionati de public : « Mam you guys sing really good », « I cant bealive it took us 9 years to come back to this place! »

L-am auzit pe James incepandu-si reverberatia cu “I’m your dream...” si eram deja in metal nirvana. Fara dar si poate piesa mea perferata de pe The Black Album, si –au cantat-o brici. Apoi a urmat showul de pirotehnice pe One si Enter Sandman, alte doua perosnal favorites, ca si a multora dintre cei aflati prezenti.

Bis-ul a constat in Last Caress, un interludiu comic cu James, nu mai doream sa ii lasam sa plece, apoi So What si au incheiat cu piesa de rezistenta, embelematica Seek And Destroy

Sunt multe mici detalli care si-ar pierde din forta printr-o descriere. In orice caz unul dintre cele mai bune showuri ale lor din turneu de pana acum, cu multe piese vechi in special de pe Kill Em’ All, si fara nici una d epe Load, Relod sau St. Anger. Inchiderea unei cerc pentru mine, si un alt highpoint al verii.

„THANK YOU, GOOD NIGHT!”

Artmania 19 iulie: ziua II

Nu pot sa trec la Metallica fara sa spun cateva cuvinte scurte si schioape despre ceea de-a doua zi din cadrul festivalului Artmania, gazduit din nou de catre primitorul Sibiu.

Sarind peste drumul cu trenul, si terasele pline ochi cu rockeri, gotheri si altii care mai de care ajungem in fata Pavilionului 2007. Pavilionul este o ramasita a capitalei culturale europene, fiind construit pentru diferitele activitati de gazduire ce s-au aflat in desfasuratorul de evenimente al anului clutural. Personal mi se pare o locatie mai propice pentru desfasurarea concertelor decat piata mare a Sibiilui. In primul rand ca este ferit de soare, si daca tin eu bine minte beneficiaza si de ceva aer conditionat. De vreme ce deja m-am bronzat „cu maneci” la festivalul precedent, asa ca am binevenit noul context concertistic. Berea 3 lei ( pe masura remuneratiei personale), indeajuns cat sa ma simnt bine, iar sandwiciurile iarsi faorte bune ca si la precedentul festival. Bude decente, si multe puncte de achizitionat bere: fara cozi. Locatie mai este buna, si pentru acustica ei, sau mai bien zis sunt mai obinuiti sunetistii nostri cu spatii inchise. Cei 70.000 de wati nu s-au pierdut in cort, majoritatea trupelor beneficiind de un sunet foarte bun. Sa trecem la trupe:

Nu ne-am grabit sa ajugem la prima trupa, pe numele ei de familie Nexus, care oricum nu a binevoit sa isi faca aparitia din cate am inteles. In schimb am ajuns putin dupa jumatatea recitalului celor de la Avatar. Nu mai tin minte cand a fost ultima oara cand i-am vazut in orice caz, baietii se indeletnicesc cu un death metal saltaret si suparat. Mai sa nu ii recunosc, nu datorita muzicii ci dataorita faptului ca solistul a renuntat la dreadurile sale (damn my visual memory). Sunet decent, am prins vreo 3 piese, dar nu as putea sa va spun cum se numeau.

Next up, Negura Bunget. Desi nu sunt un fan, de la concert la concert parca muzica lor incepe sa prind din ce in ce mai mult. Isi pastreaz sunetul raw black metal (dar pe care eu nu il gust), ce ii multumeste pe conservatorii genului, dar in acelasi timp adauga si elemente atmospherice cu o culoare locala. Au inceputul cu Hora Soarelui, am dat din cap pe piesa instrumentala Norilor, si au terminat cu Tesarul de lumini. Un setlist mai scurt decat sunt obisnuiti, dar programul trebuia respectat, lucuru pe care il apreciez.

A urmat Leave's Eyes, trupa lui Liv Kristine, pe care poat unii dintre voi o mai tin minte din perioada ei Theatre of Tragedy. Vocea ei nu m-a inpresionat deloc, total lispisita de orce fel de forta. Mi se va spune ca stilul ei nu se preteaza la forta. Bine, bine dar nici sa ma ia somnul. Instrumental un sunet bunicel, dar fara prea multe surprize, majoritatea pieselor fiind destul de predicitibile chiar si pentru cineva care nu este familiarizat cu muzica lor. Dealungul recitalului din cand in cand, a fost acompanaiata de sotul ei, Alex Kurll, fiind surprins sa aflu care este originar din Sibiu. Din setlistul lor parca am restinut un New Found Land,For Emilly(who the fuck is Emilly?) si piesa de inchidere Elegy. Publicul, puternic feminin, a gusutat muzica lor. Nu vreau sa spun ca nu a fost o atmosfera placuta, dar totusi mie mi s-a parut in recital destul de banal.

Dupa ei au urcat pe scena Atrocity. Spre supriza mea, aceiasi formatie, numai ca acum Alex Krull era vocea principala iar Liv Kristine facea din cand in cand backing vocals. Setlistul s-a compus in exclusivitate din coverurile ce alcatuiesc cele doua albume Werk: The Great Commandment, Smalltown Boy , Don’t You Forget about Me, People Are People, Tainted Love (aici alex a incercat sa faca rost de niste danasatoare din public, dar nu prea i-a iesit), Fade to Grey, Relax, Send Me an Angel, Rage Hard, Wild Boys, The Sun Always Shines on TV si Shout. O comunicare buna cu publocul, si sunet bun , dar sunt dezamagit ca nu au cantat nimic din creatiile propiile, mi-ar fi placut sa cant alaturi de ei Calling the rain...

Ehhh, si dupa doua trupe „gotice” au urmat un headliner power metal. Gamma Ray nu au pierdut vremea si au dar drumul la Into the Storm urmate de Heaven Can Wait, I Want Out (coverul Hellowen m-a uns la sulfetel) , New World Order, Fight(aici sitiam si eu versurile), Empress, The Silence. Kai Hansen desi deja battraior, este inca un frontman foarte bun pentry happy power metalul pe care il abordeaza ei. Publicul foarte receptiv, la muzica lor, chiar si grupul meu, care in ciuda faptului ca nu era foarte familiarizat cu muzica lor, aveam in schimb de partea noastra „cateva beri”. La Heavy Metal Universe a venit randul publicului sa-si exerseze corzile vocale, Hansen impartindu-l in trei: dreapta scenei pentru „heavy”, stanga pentru „metal” si centrul pentru „universe”, si chiar a mers. Nu am mai retinut alte piese, dar in orice caz mi-a placut mult showul lor, energic si smpatic.

Overall o zi buna pentru concerte: o ocazie sa „atarn” cu prientenii, sa beau bere si ascult muzica.

Si am incalecat pe un tren, si m-am dus sa vanez un ren...

No Gravity - Tretie oko

Ares - Machine Ares

Sunt mare fan al produselor locale.Si mai mare fan al formaţiilor de metal care cantă în limba lor maternă.Ce ziceti de putin metal alternativ Korean? And of course, nu puteau să se abtina sa nu adauge si niste elemente electro

Despre Pirateria Muzicala

De ceva timp vroiam sa scriu cateva cuvinte despre “pirateria” muzicala,dar pana una alta am dat peste un articol care desi lung trateaza foarte bine starea industriei muzicale care in conditile digitale ale secolului XXI are o mentalitate perimata si deadreptul suicidala.Articolul il puteti citit aici .Va garantez ca veti avea o mult mai buna intelegere asupra fenomenelor din industriala muzicala daca aveti rabdare sa il parcurgeti integral.

Acum despre cazul meu particular/contextual/geografic al Romaniei.Sunt mare meloman, atat de mare incat nu as avea posibilitatile financiare cu care sa imi pot intretine adictia.In al doilea rand ceea mai mare parte din muzica care o ascult nu se gaseste intr-un magazin obisnuit ce comercializeaza muzica.Asa ca internetul este sursa mea de bucurie si pentru multi aceasta este norma, cu toate ca nu sunt convins ca au aceleasi motivatii.Dar lucrurile nu au stat intotdeauna asa.Inainte de aparitia fenomenului de shareing,per2peer,etc, pe vremea cand internetul imi parea inca a unealta mistica am achizitionat muzica pe caseta si cd.Era un magazinas mic pe vremeuri intr-o scara de bloc, vizavi de Springtime-ul de la Universitatii,un rock magazin daca vreti,unde se vindeau casete,tricouri,cateodata se mai faceau si piercinguri,etc.Sunt inca mandrul posesor a unei casete Evergrey si una cu Pro-Pain si Voices of Silence ca sa nu mai vorbesc de un cd semi original Apocalyptica,albumul Cult.Aceste achizitii le-am facut undeva prin cls a 11-a(carevasazica acum 5 ani) daca nu ma insel, si le ascultam(casetele) la batranul meu walkman Sony, care le preceda cu cativa ani buni.

Dar vremurile s-au schimbat , casetele si chiar cd-urile au devenit desuete, sonotecile in forma lor fizca,semne ale unui anumit statut pe alte vremuri incep sa fie date uitarii locul lor fiind luat de biblioteci digitale de muzica, subsemnatul detinand si el in jur de 95 de giga de muzica in format mp3.

In orice caz pe felia muzicala care o abordez eu cel mai des, in mediul nostru autohton niciodata nu s-au facut bani din asa ceva(si infara de cateva nume sa zicem sonore din mainstream,aceasta ramane o regula), asa ca internetul devine un instrument foarte bun pentru a te face cunoscut.Ce pot face in schimb ? Daca imi place o formatie fac tot posibilul sa merg la concertul lor si sa le fac cunoscuta muzica by word of mouth.

Intreaga problematica se subscrie unei discutii depsre drepturile de autor si fragilitatea acestora in epoca internetului,dar pana si in acesta dezabtere suferim un cultural lag.E de bine, e de rau ? prea devreme sa ma pronunt cert este ca nici Pirateria nu e nici ea ce era : acum e Mainstream !

Grand Corps Malade

Sa facem o incursiune si in alt teritoriu decat cel al iritantului « metal » cu care m-am obisnuit sa va plictisesc.

Va propun de data aceasta un artist de « slam ».Ce este slamul ? cu ce se manaca ? Ingrasa ?

Sunt atatea definitii pentru slam cat sunt artisti, dar eu vreau sa ma concentrez pe unul anume : Grand Corps Malade

Care sunt ingredientele care il fac interesant ?

Sa luam mai intai limba de support pentru texte,anume franceza.Am eu o slabiciune pentru sonoritatile si muzicalitatea acestei limbi.Adaugati un soi de rap in care cuvintele subt recitate stil a cappella.Baza si deliciul sunt textele ,o betie de cuvinte ,o poveste, un sentiment toate curg pe voce groasa de povestitor a lui Grand Corps Malade.Majoritatea au negative foarte bine realizate,multe faze de pian,vioara,instrumente de suflat,etc.

Album ? Midi 20 iesit in 2006.Un album care se afla la limita dintre muzica si poezie

http://www.myspace.com/grandcorpsmalade > ascultati aici prima piesa Je dors sur mes 2 oreilles

Primus

Ultima pasiune muzicala,defapt o pasiune redescoperita este Primus ,formatie alcatuita undeva pe la mijlocul anilor 80’.Dealungul activitatii sale singurul membru ce a ramas in band,este membrul fondator Les Claypool(voce si chitara bass).Muzica lor este etichetata in toate felurile,de la funk-metal, trash-funk(datorita elementelor de funk din stilul de la bass a lui Less combinat cu rifuri si tempouri trash) la alternative rock.La un momentdat Les Calypoll insusi a descris muzica lor ca fiind “psychedelic polka” iar intr-un reportaj pe care l-am vazut acum ceva timp erau prezentati ca “the inventors of fuked up music”.In orice caz este o muzica suficient de excentrica ca sa ma tina captivat, mai ales contributia de lui Les cu pasaje de bass apetisante si versuri bizaree intr-o voce de storyteller intr-o versificatie absolut caracteristica.Un album preferat? poate Antipop,dar fiecare album are ceva nou datorita componentei formatiei in permanenta rotatie.Asa ca mai bine las clipurile sa vorbeasca,care sunt intamplator some of my favs songs.