Ultima pasiune muzicala,defapt o pasiune redescoperita este Primus ,formatie alcatuita undeva pe la mijlocul anilor 80’.Dealungul activitatii sale singurul membru ce a ramas in band,este membrul fondator Les Claypool(voce si chitara bass).Muzica lor este etichetata in toate felurile,de la funk-metal, trash-funk(datorita elementelor de funk din stilul de la bass a lui Less combinat cu rifuri si tempouri trash) la alternative rock.La un momentdat Les Calypoll insusi a descris muzica lor ca fiind “psychedelic polka” iar intr-un reportaj pe care l-am vazut acum ceva timp erau prezentati ca “the inventors of fuked up music”.In orice caz este o muzica suficient de excentrica ca sa ma tina captivat, mai ales contributia de lui Les cu pasaje de bass apetisante si versuri bizaree intr-o voce de storyteller intr-o versificatie absolut caracteristica.Un album preferat? poate Antipop,dar fiecare album are ceva nou datorita componentei formatiei in permanenta rotatie.Asa ca mai bine las clipurile sa vorbeasca,care sunt intamplator some of my favs songs.
Vai invit sa urmariti o prelegere foarte interesanta sustinuta de Sir Ken Robinson despre creativitate si sistemul educational.Si eu care credeam ca doar la noi exista o inflatie educationala de diplome,se pare ca e un trend mondial.
Tocmai am vazut filmul/documentar Super Size Me.Pe scurt premiza filmului este urmatoare:Ce s-ar intampla daca timp de 30 de zile de 3 ori pe zi ai manca doar de la McDonalds? Este exact ceea ce Morgan autorul si in acelsi timp cobaiul acestui experient face.
Este un documentar bunicel,cu ceva premii la activ,amuzant pe alocuri si informativ.De exemplu stiati ca dintre toti itemii de pe un meniu Mcdonalds doar 7 nu contin zahar pana si o salata la Mcdonalds are zahar ! E inevitabila si o anumita atitudine de stanga cand se vorbeste despre industria de mancare si o anumita simbolistica in unele imagini prezentate,dar nu vor face obiectul discutiei mele.
In schimb documentarul a reusit sa ma « sperie » putin.Nu in legatura cu mancarea fastfood,pt ca nu obinuiesc,la McDonalds cred ca am mancat ultima oara acum 4 sau 5 ani.In schimb m-a pus pe ganduri in legatura cu alte vicii.Sunt un mare consumator de cafea,beau una de dimineatza cand ma trezesc,una in timpul zieei daca sunt la facultate sau la biblioteca, si una seara.Deci intr-un fel ai putea spune ca am acelasi regim ca Morgan din Super Size me ,dar cu cafea.Si imi dau seama ca nu e sanatos acest obicei,dar sunt dependent.Am mai renuntat la ea la un moment dat pentru cam o luna or so,intamplator in aceaisi perioada am suferit o depresie usoara,automat in mintea mea creendu-se o legatura.Ce va mai vorbesc de stilul meu de a bea cafea cu cola in acelsi timp,tehnica inventata in timpul unei sesiuni pentru a ma zombifica.
Asa ca m-am decis sa renunt la ea(again) si la cola .Sper ca de data asta sa si reusesc.Cu stilul de viata sedentar mai discutam.
Urechile inca imi mai tiuee,ceea ce imi sugereaza ca vremurile in care voi purta aparat auditiv se afla la orizont, dar nu despre dezagregarea senzorilor mei auditivi este vorba in acest post ci despre ultima mea experienta concertistica
Daca pentru unii sezonul de concerte de anul acesta a inceput cu cel de pe 8 ianuarie din Studio Martin unde cap de afis au fost cei de la Marduk, pentru mine mai degraba a inceput cu cel de pe 19 ianuarie(deoarece primul mentionat nu prea m-a impresionat) sustinut la Pavilionul 18 Romexpo de catre Paradise Lost ,in « deschidere » Negura Bunget.
Concertul era programat sa inceapa la 19.00,iar noi fiind niste "elevi" silitori ne-am prezentat prompt la ora convenita de organizatori.Dupa localizarea si mai prompta a facilitatilor sanitare in vederea degajarii unor beri consumate anterior, am purces spre scena pentru a reclama si apara o pozitie cat mai avansata ,dintr-un fel de egoism practicat si cu alte ocazii,adica noi sa fim printre primii ce primesc sunetul.Mission acomplished ! pozitionandu-ne cu precizia unui jucator de sah undeva intr-un imaginar rand al treilea.
Pe la 19.10 a inceput si recitalul Negura Bunget.Poate ca ati observat ghilimelele de la cuvantul deschidere.Ehhh,explicatia este urmatoarea :Negura Bunget nu mai poate fi considerata o « trupa de deschidere » in sensul traditional al cuvantului,fiindfara dar si poate una dintre cele mai de succes trupe de profil de pe teritorilul nostru care a reusit sa se afirme si pe plan international.In al doilea rand trupetii au venit cu intentia de a filma un material ce se va afla pe un viitor Dvd.Sunt convins ca a fost in numar suficient de fani Negura la concert,dar in acelasi timp a fost si un mic truc la mijloc,profitand de numarul ingrosat de participanti veniti special pentru Paradise Lost.
Eu ii mai vazusem o singura data in concert ,si asta a fost prin 2002 sau 2003 la Studiorock open air,dar pe atunci erau abia la inceputul carierei lor.Intre timp dupa cum unii bine stiu au adaugat si elementul « folkloric » in muzica lor,astfel incat la concertul de fata s-au prezentat cu intreaga panoplie de instrumente traditionale bucium, fluier,ciocanele,timbal,tobe etc.Am tot respectul pentru ce au facut si ce fac,dar muzica lor nu prea se lipseste de mine,cu toate ca din punct de vedre liric mi se pare indeajuns e interesanti.Unele mici probeleme de volum,mai ales la vocea a 2-a care demulte ori era acoperita de distors.Dar trecand peste toate acestea cei de la Negura Bunget reusesc sa creeze o atmosfera imbibata de dramatism, lucru esential pentru orice trupa de black metal recitalul lor debutand cu piesa Primul Om .Nu sunt prea familiarizat cu piesele lor,dar am retinut printre altele,Hora Soarelui, Inarborat,Vazduh,Al locului.Inceputul piesei mele preferate Norilor ,a surprins la standul de bere,damn it.In orice caz un setlist de 90 de minute care a cuprins piese de pe toate albumele lor,un fel de cronica daca vreti,unele dintre ele reorchestrate pe ici si pe colo tocmai in vederea realizarii unui Dvd Negura Bunget.Le urez succes !
Reprezentatia lor terminandu-se,staful a trecut la demontarea stage setului Negura Bunget pentru a putea instala aparatura Paradise.Asa ca profit de ocazie ca sa mai zis un cuvant doua si despre locatie.Ea in sine nu e rea,cu toate ca nu fost conceputa pentru concerte,a fost suficient de incapatoare sa retina publicul doritor si mai potrivita decat Arenele Romane unde s-a tinut penultimul concert Paradise Lost,unde o arena pe jumate umpluta nu poate decat sa iti inspire un sentiment de tristete.Acustica acceptabila,dar nu prea as putea sa spun cum s-a auzit in spate.Berea la pahar 4 lei.Well am baut pe gratis berile asa ca nu ma pot plange.Oamenii s-au prezentat si cu merch : cd-uri,tricouri,etc.caracterul expozitional al spatiului permitand o buna plasare pe lateral atata a standurilor cu bauturi si merch.De vreme ce tot incarcam bere ,vizitele la toilet au fost si ele in consecinta dese.La boys treaba se rezolva repede,in schimba la girls coada de asteptare crestea exponential de fiecare data ajungandu-se la cativa zeci de metri.La un moment dat un tip s-a pus si el la coada.Un altul l-a avertizat in romana, ca acolo e coada pt fete.Am vazut ca tipul nu reactioneaza si i-am strigat eu « This line is for girls,only ,we dont need one » la cere el perplex « come on… your shiting me »
Bun,a few beers later a inceput si concertul Paradise Lost.Piesa de deschidere a fost The Enemy,moment in care am inceput frentetic sa scandez versurile.A urmat Ash and Debris si inca un personal favorite Erased cu inca un sing along din partea mea. No Celebration,So Much Is Lost urmatoarele doua piese pana am ajuns la un all time favorite As I die.Ehhh si aici o mica nota explicativa.Am putea sa imparitim publicul Paradise lost in doua categorii,cei care prefera materialele mai vechi ,fanii old school, si cei care prefera mai degraba materialele de dupa 97’ nu de putine ori auzind comparatia cu Depeche Mode pentru aceste materiale,pe ultimele doua albume revenind la o solutie de mijloc.In orice caz As I die a fost un deliciu cu toate ca nu a fost cantata in stilul death de pe vremuri si in varianta clean vocals ce caracterizeaza muzica lor actuala. Praise Lamented, Shade,Enchantment,Requiem,Unreachableau continuat seria de sonoritati.Am Uitat sa mentionez ca de data acesta a fost prezent si lead guitaristul Grey care ultima oara nu a putut fi present din cauza unei operatii,in orce caz un tip destul de talentat dar fara prea multe faze fancy,straight to the point in stilul lor.O piesa iarasi veche a fost Gothic.Oricum se pare ca cei de la Paradise Lost vor sa se concentreze pe prezentul lor muzical si nu trecutul, la piesa Embers Fire,mentionand ca fost scrisa « when they were litlle spoted school boys ».Au mai fost si Never for the Damned, Last Time, setlistul incheindu-se cu un alt favorite Say Just Words.Nu au cantat ei True Belif,dar ,you cant have them all.
Probeleme tehnice nu au avut,poate doar putin la inceput cu vocea lui Nick Holmes care se auzea ba prea incet ba prea tare,fara un stage desing deosebit ,dar care sa permita miscarea,cu toate ca Paradise Lost nu sunt genul de formatie care sa se agite pe scena.Nici foarte multa comunicare cu publicul,indeajuns pentru a pastra sobrietatea stilului muzical.Si nu ma deranjeaza,less bullshit and more music is just fine by me.
Cu toate ca nu a fost fost neaparat cel mai bun concert la care am fost,muzica lor nu poate suferi comparatie asa ca atmosfera si ambienta degajata de concert a fost unica.Nota 10!
Pentru cei care nu au avut fost the fata ,o mica inregistrare de la concert
Cu subtitlul :"You would have never survived old school", sa urmarim o inregistrare din 91'.Stage divingul e practicat cu atata patos incat ai avea impresia ca e vorba de o proba olimpica Obituary - turned inside out
“Before the war, things were different. Hell, back then, we were just making our daily living, doing our jobs, drawing our paychecks, and stabbing our fellow men and women in the back. We had no idea how bad things would get. We were fat and happy like maggots on a dead animal. There was enough sporadic violence—rebellions and revolutions and balky colonial governments—to keep the military going, but not enough to really threaten the lifestyles we had grown accustomed to. We were, in retrospect, fat and sassy.
And if a real war broke out, well, it was the military’s worry. The marines’ worry. Not ours.
—THE LIBERTY MANIFESTO”
Cand vine vorba de Starcraft ,sunt inca un mare nerd si ce am facut eu in loc sa citesc lucruri trebuincioase pt facultate ?yep am citit primul micro-roman Starcraft.
Bazat pe universul Starcraft actiunea romanului se plaseaza in mijlocul evenimentelor ce au loc in timpul campaniei Terrane din Starcraftul original.Dupa cum poate v-ati dat seama cartea se aderseaza in principal fanilor Starcraft si imi este foarte greu sa imi dau seama cat sens ar avea aceasta carte pentru cineva care nu este familiarizat cu jocul.In anumite privinte jocul reuseste mai bine sa spun povestea,iar cei de la Blizzard intotdeauna au reusit sa consturiasca adevarate labirinte narative cu storyline-ul fiecarui joc,care in ciuda liniaritatii jocului este aproape imprevizibil.Ganditi-va ca microromanul asta de 210 pagini nu reuseste sa acopere decat 1/6 din povestea jocului,situatia fiind intr-un fel asemanatorea cu ecranizarea unui roman foarte bun,filmul nereusind sa acopere imensitatea universului narativ.Totusi cartea are si cateva plusuri:personajele sunt mult mai explicitite fata de joc,unde trasturile lor sunt mai mult implicite.Autorul nu inoveaza foarte mult,unele suprize aici si colo adevaratul lui merit fiind sa acela de a umple golurile lasate de firul epic al jocului.
All in all,o lectura usoara care pe mine m-a captivat indeajuns incat sa o devorez intr-o zi.
